Regulament

1. Despre festival

Romania International Film Festival (Ro-IFF), fost BIFF, a fost înfiinţat în 2005 şi este singurul festival internaţional de film care s-a adresat încă de la început producţiilor ţărilor din bazinul Mării Negre (Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Turcia, Grecia si Romania). Organizat iniţial ca un festival ce s-a adresat doar acestor producţii, datorită creşterii sale, în anul 2009, a fost adăugată încă o secţiune competitivă adresată Femeii regizor/"Femeia în cinema".

Ro-IFF este singurul festival organizat în România, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Romaniei, din anul 2006.
 
2. Obiective

  •  RO-IFF se concentrează pe promovarea producţiei cinematografice europene şi îşi propune să fie o oglindă care reflectă nevoile şi mentalităţile diferitelor societăţi.
  •  promovarea noilor medii filmice, precum şi a noilor forme de exprimare din acest domeniu.
  •  acordă  o atenţie deosebită producţiilor din regiunea Mării Negre.
  •  RO-IFF este menit să fie o legătură între ţări, care vor avea posibilitatea de a concura în mod deschis şi direct cu producţii din toată lumea.
  •  promovarea femeii regizor.
  •  promovarea multiculturalităţii, a creativităţii, a inovaţiei precum şi a dialogului dintre profesionişti.

 
3. Regulament

  •  Membrii juriilor vor fi personalităţi recunoscute din domeniul cinematografiei atât naţionale cât şi internaţionale; orice legătură cu filme prezentate fiind strict interzisă.
  •  Peliculele de lung metraj trimise festivalului, vor fi prezentate în format 35mm. În cazuri excepţionale, festivalul poate cere Beta Digital, DVCam, miniDV or DVD.  Formatul NTSC poate fi acceptat doar pentru MiniDV şi/sau DVCam.
  •  Documentarele şi scurt metrajele trimise festivalului vor fi prezentate doar în Beta Digital, DVCam, miniDV or DVD. Filmele selecţionate în secţiunea Underground vor fi prezentate precum cele mai sus menţionate.
  •  Filmele vor fi trimise în limba originală cu subtitrare în limba engleză sau franceză. Lista de dialoguri cât şi un DVD, trebuiesc trimise în avans, pentru a putea face toate pregătirile necesare traducerii electronice în limba Română.
  •  Înscrierea unei pelicule, va fi facută prin intermediul formularului oficial al festivalului, completat şi trimis pe adresa festivalului, până la data de 1 August, a fiecărui an. Expeditorul va informa conducerea festivalului asupra detaliilor de trimitere. DVD-urile filmelor primite spre vizionare nu vor fi returnate.Filmul selecţionat în competiţie nu poate fi retras.
  •  Asigurările, precum şi taxele vamale din ţările respective vor fi suportate de către producătorii filmelor sau ai oficialităţilor din ţările respective. Festivalul va suporta costurile de transport ale peliculelor cât şi costurile de depozitare şi asigurare, atâta timp cât se vor afla în împrejurimile festivalului.
  •  În caz de distrugere a unui print pe 35 mm în timpul procesului de selecţie sau în cadrul festivalului, Festivalul va plăti doar contravaloarea  totală a copiei, la preţul de laborator din Romania.
  •  DVD-ul destinat comitetului de selecţie va fi trimis împreună cu lista de dialoguri în limba Engleză sau Franceză cât şi cu suficient material destinat documentării şi promovării pentru a putea permite cea mai bună expunere a filmului respectiv.
  •  Festivalul este îndreptăţit să utilizeze materialele de reclamă primite pentru tv şi presă la cererea acestora.
  •  Trimiterea unui film se va face împreună cu subtitrările în limba Engleză sau Franceză.
  •  În cazul selecţionării peliculei, se va trimite: un scurt sinopsis, lista actorilor principali cât şi a membrilor echipei de filmare, 2-3 poze din film, biografia şi filmografia regizorului, o poză a regizorului, a se menţiona dacă este primul sau al doilea film al regizorului, orice alte materiale publicitare, DVD cu trailer-ul filmului cât şi 3-4 capturi din film.În situaţia în care informaţiile şi materialele solicitate în legătură cu filmele selecţionate nu ajung la data solicitată, directorul festivalului îţi rezervă dreptul de a elimina din competiţie filmul respectiv.
  •  Festivalul acceptă în competiţie filme de lung metraj, documentare şi scurt metraje care au fost finalizate la 1 ianuarie anul precedent festivalului şi, care, nu au fost distribuite comercial în România; filmele de lung metraj trebuie să aibe o durata de peste 60 min; documentarele pot avea o durata mai mare de 30 de minute, iar scurt metrajele pot avea durata maximă de 30 de minute.  În cazuri excepţionale, la secţiunea "Femeia în cinema", sau în cazul unor ţări din bazinul Mării Negre care au recunoscută o producţie cinematografică scăzută, Festivalul poate acepta filme produse cu doi ani înaintea organizării festivalului.
  •  Filmele vor fi proiectate de 3 ori, conform regulilor FIAPF.Festivalul nu va proiecta  de mai mult de 3 ori un film , conform regulamentelor internaţionale, excepţie făcând pelicula căştigătoare a festivalului sau peliculele nominalizate, care pot avea alte proiecţii, în scopul promovării lor sau a festivalului.
  •  Acceptarea trimiterii unui film înseamna acceptarea acestor reguli.

 
4. Secţiuni şi filme (Selecţie oficială)

 a.   CineBlackSea program competitiv regional, adresat lung metrajelor realizate de ţări ca Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Turcia, Grecia si Romania.
 b.   Femeia în Cinema secţiune competitivă internaţională adresată lung metrajelor realizate de către femei.
 c.  Documentare şi scurt metraje  secţiune competitivă pentru documentare şi scurt metraje.
 d.  Underground secţiune competitivă , deschisă internaţional (a se consulta regulile specifice)
 e.  Focus secţiune necompetitivă, dedicată cinematografiei unei ţări sau unei personalităţi din industria cinematografică - regizor, actor, actriţă, director de imagine.
 f.  Panorama secţiune necompetitivă, adresată filmelor momentului, foarte apreciate în cadrul altor festivaluri sau program special.
 g.  2X3 secţiune necompetitivă, adresată, în fiecare an, unui regizor şi unei regizoare ; vor fii prezentate câte 3 filme.
 h.   Romanian Cinema  în fiecare an vom prezenta producţii din România, mai vechi sau mai noi, în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

 
5. Juriu si Premii

Un număr de premii în bani poate fi prezentat în funcţie de decizia Festivalului. Un singur premiu ex-aequo poate fi acordat doar cu acceptul Festivalului. Nu este obligatoriu ca în fiecare an să fie acordate toate premiile și nu este obligatoriu să se organizeze toate secțiunile festivalului. Decizia va fi luată de către conducerea Festivalului.

Trofeul Festivalului
Cel mai bun regizor CineBlackSea
Cea mai buna Femeie Regizor
Cea mai buna Interpretare (barbat sau femeie-indiferent de sectiune)
Cel mai bun Documentar
Cel mai bun Scurt Metraj
Cel mai bun film Underground

Sumele sunt supuse sistemului de impozitare din Romania cât şi situaţiei financiare din România, deoarece Ro-IFF foloseşte bani publici.
 
6. Diverse

  •  În caz de ambiguitate în interpretarea regulilor , ultimul cuvânt îl are Conducerea Festivalului.
  •  Nici un film selecţionat nu poate fi retras din programul oficial.
  •  Toţi participanţii acceptă aceste reguli odată cu înregistrarea filmelor în competiţie.

Trimiterea DVD-ului

Costurile de trimitere la Festival sunt suportate de către cei care trimit filmele. Pe fiecare dvd trebuie trecut numele filmului. Datele de identificare trebuie trecute atât pe copertă cât şi pe dvd. Vă rugăm să folosiţi coperţi de plastic sau de tip “bubble pack”. Nu uitaţi să treceţi  În scop cultural – nu are valoare comercială. Filmele trimise în procedura de pre-selecţie (dvd-uri) nu vor fi restituite., chiar dacă filmul a fost selecţionat sau nu.
Cănd un film este selecţionat, Festivalul va primi un dvd din partea fiecărui film împreună cu formatul de prezentare.

Trimiterea peliculelor  35 mm

Dupa încheierea procesului de selecţie, producătorii/distribuitorii vor fi anunţaţi asupra locaţiei de trimitere a copiilor.

 
7. Reguli speciale pentru secţiunea Underground

Dată limită : 1 Iulie a fiecărui an.

În mod normal vor fi selecţionate doar filmele realizate cu 3 ani înainte de anul organizării festivalului (scurt metraje, documentare, ficţiune şi animaţie).

Ce înseamnă „underground”?
E uşor pentru realizatorii filmelor să decidă dacă filmele lor sunt “underground” sau nu. Dar ca să vă dăm o idee despre ce căutăm sau nu, noi credem că filmele underground nu fac compromisuri . Filmele underground nu acceptă limite, cenzură şi întotdeauna sunt inovatoare. Obiectivul nostru este să promovăm aceste filme care rup orice barieră şi care sunt provocatoare. Experimentale, alternative, independente ... „underground”.

Vrem să aducem în faţa publicului filme care nu pot fi vizionate altfel, filme care nu sunt prezente în festivalurile clasice, chiar dacă nici un gen nu ar trebui exclus.Scopul nostru este ca împreună să amintim publicului că cinema-ul underground, există.
 
8. Diverse

Cum să trimiţi filmul?
Trimiteţi un dvd comitetului de selecţie în vederea selecţiei. Formatul acceptat este:
- DVD (nu NTSC).

Fiecare film trebuie însoţit de:
- formularul de înscriere, completat (se acceptă şi pe fax sau scanat pe mail), pentru fiecare film trimis;
- articole de presă (absenţa lor nu influenţează selecţia).

Formate acceptate pentru difuzare – se acceptă NTSC doar pentru MiniDV şi/sau DVCam :
- DVCam ;
- Mini DV ;
- DVD .

Explicaţii în legătură cu categoria filmului trimis
Multe filme pot fi incluse la mai multe categorii, dar este important să bifaţi doar o categorie pentru filmul pe care îl veţi trimite. Vă rugăm să luaţi în considerare cele de mai jos:
- Dacă este documentar sau animaţie, bifaţi doar una dintre categorii. Dacă nu e documentar şi nici animaţie, şi are poveste, bifaţi ficţiune lung metraj (pentru filme cu o durată mai mare de 60 de minute), sau ficţiune scurt metraj (pentru filme cu durată mai mică de 60 de minute);
- Pentru a respecta obiectivele noastre, „experimental” înseamnă non-ficţiune şi non-documentar. Dacă nu este documentar şi nu are poveste (nu e ficţiune), bifaţi experimental;
- Dacă credeţi că filmul trimis este şi experimental, dai şi de animaţie vă recomandăm să bifaţi animaţie;
- Dacă nu urmaţi sfaturile noastre Festivalul va re-clasifica categoria filmului după acest regulament.

Taxă de înscriere – nu există.

Trimiterea filmelor
Costurile de trimitere la Festival sunt suportate de către cei care trimit filmele. Pe fiecare dvd trebuie trecut numele filmului. Datele de identificare trebuie trecute atât pe copertă cât şi pe dvd. Vă rugăm să folosiţi coperţi de plastic. Nu uitaţi să treceţi În scop cultural – nu are valoare comercială. Filmele trimise în procedura de pre-selecţie (dvd-uri) nu vor fi restituite., chiar dacă filmul a fost selecţionat sau nu.

Procedura Festivalului în legătură cu transportul filmelor

Filmele  de lung metraj sunt trimise către festival pe cheltuiala dumneavoastră şi vă vor fi restituite pe cheltuiala noastră dacă formatul de prezentare este diferit de trimis pentru procesul de selecţie.
Filmele  de scurt metraj sunt trimise către festival pe cheltuiala dumneavoastră şi vă vor fi restituite pe cheltuiala noastră dacă formatul de prezentare este diferit de trimis pentru procesul de selecţie.

Trimiterea filmelor nu înseamnă includerea acestora în program. Cu toate acestea fiecare film va fi vizionat cu mare atenţie. Dacă filmul dvs. este ales, veţi fi notificat în luna August.

Pentru mai multe informaţii
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
CORNELIA PALOŞ
Director Festival